ispolin
Romanian
Etymology
Borrowed from Old Church Slavonic исполинъ (ispolinŭ).
Noun
ispolin m (plural ispolini)
- (obsolete) giant
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | ispolin | ispolinul | ispolini | ispolinii | |
| genitive-dative | ispolin | ispolinului | ispolini | ispolinilor | |
| vocative | ispolinule | ispolinilor | |||
References
- ispolin in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN